nemuritor si rece
Eminescu a spus asta candva… imi amintesc cu ce pasiune am incercat sa il contrazic in mareata sa poezie si totusi se pare ca am ajuns la aceeasi idee ca a lui. Acum am inteles ce a spus un profesor de la un cernaclu de literatura: “Urasc sa citez, ucid diversitatea”. dar ca sa am un inceput la blogu acesta, ca sa ma enervez destul de mult si sa il termin am apelat la el.
Am realizat ca e mai bine sa fiu asa(daca nu te duce mintea…incearca titlul) .
Nemuritor prin idei, obiectiv fata de mai tot, aparent indiferent. Se pare ca aceasta stare ma prinde cel mai bine. Nu spun ca sunt rigid in idei, am destula flexibilitate in idei ca sa pot gasi solutii in diferitele situatii care viata le ofera viata cotidiana, colegi, prieteni pana si locul de munca(dispecer la un prov de net) unde va dati seama ca am de-a face cu tot felul de caractere. Totusi nu e flexibilitate asa de mare incat sa ma indrept unde bate vantul, ceea ce ar dovedi o persolitate slaba, mai mult as spune ca ma incapatanez sa contrazic pe cineva ce imi contesta un fapt binecunoscut de mine. Pe lanaga asta mai am o manie de a lua “vorbe din batrani lasate” si sa gasesc hibe, apoi eu nu pot accepta din prima o idee din prima, intai trebuie sa supravietuiasca unui filtru de intrebari, unde mai pui ca sunt si fan de Nietze, Niche, Nice sau ca in ziua de azi Nike).
Rece pt ca sunt mai eficient, oau de parca as fi o masina, dar asta e…am observat ca inteligenta nu mai e punctul forte
cand ma indrgostesc/iubesc (atentie ca e o diferenta), daca va ganditi este si logic pt ca si deoarece: cand ai nevoie de ceva, e nevoie de o idee care trebuie gandita, cand esti indragostit/iubesti ai deja (pt unii chiar ai prea mult) ce vrei si nevoile care mai raman par sau chiar sunt superficiale sau lipsite de sens(cum ar fi scoala…nu-i asa copii?). Stai intr-o stare de euforie(cat tine si asta) si creierul ia o pauza, iar “inima” si/sau hormonii preiau controlul si asa dragi prieteni apar copii pe lume … din graba
. Daca as fi avut si eu parinti normali as fi vrut sa ii intreb “Voi v-ati iubit vreodata sau ati fost prieteni dintotdeauna?” D c se tot pierde pasiunea in relatii de lunga durata… sa fie din cauza (i)responsabilitatilor unuia din parteneri, o educare naspa asupra “cultului” iubirii sau unele persoane au mintea atat de limitata incat sa poata fi descoperita total (sau in mare parte) in cateva luni. De aceea prefer sa raman asa pana cand se va ivi o fata care sa atace cu o inteligenta/viclenie dincolo de a mea, sa ma invinga pemai multa planuri pt ca pana la urma de asta avem nevoie in viata de un inamic pe masura ALATURI de care sa te lupti mereu.
Un inamic de care sa te temi, sa il respecti, sa te faca sa te simti in viata prin sfidare, un inamic care sa isi dovedeasca
independenta fata de tine si sa te premieze de fiecare data cand o invingi si sa evolueze odata cu tine ca sa te invinga. O fiinta a carei recunoastinta te face sa arzi cu focul unui demon. Devine un aliat in problemele tale care te intrec, chiar daca nu ai sa recunosti vreodata, in a caror brate vei cauta adapost temporar pana iti revii ca sa infrunti lumea din nou.
O astfel de persoana trebuie sa aiba fiecare alaturi nu un(o) las(a) care la eventuala despartire sa se autodistruga social, spiritual sau chiar fizic dovedind inca odata cat de fragila e mintea umana, imi cer scuze ca generalizez, dar stiti bine ca asaeste, putine sunt exceptiile, daca simtiti nevoia sa ma contraziceti in legatura cu prostia umana va rog sa faceti o plimbaresinguri pe strada si sa deschideti ochii…poate va intalniti cu o exceptie si o sa ii spuneti “Vrei sa fii inamicul meu nr. 1?” Succes


