Sirshinda\’s view of all

Father died

ianuarie 18, 2009 at 12:03 pm (caracter, istoric, minte bolnava, moarte, relatii)

Acesta este un omagiu pentru tatal meu, o persoana foarte draga mie din foarte multe puncte de vedere.

Am sa vi-l descriu asa cum il stiam si ce impact a avut asupra mea viata si invataturile lui. Fac asta pentru ca si-a dorit mereu sa umble la calculator, pe internet si am sa ii indeplinesc aceasta dorinta.

Acesta este  tatal meu:

Fizic nu era cine stie ce: mic, cu burta de la berea pe care o producea si consuma, brunet cu ochi verzi si un zambet ce starnea mereu rasul, masa musculara avea pe acolo, dar era bine ascunsa. Gust vestimentar nu prea avea pentru ca la el hainele avea doar rol practic. Avea destule cicatrici de la un trecut interesant despre care ii placea mereu sa vorbeasca.

Psihologic era un personaj paradoxal pentru ca desi avea o imensa cultura si un numar mare de invataturi – nu le folosea din pura comoditate. Un defect ce domina peste orice alt defect sau calitate. Pe locul doi era ambitia – deja vedeti paradoxul – ca sa il intelegi mai usor ganditi asa: orice il scoatea din prima il facea un om foarte determinat.

Invataturile lui:

Regula numarul unu in casa era: ” Fa ce vrei, cand, vrei, cum vrei, cu cine vrei, de cate ori vrei, unde vrei – numai sa NU incalci legea.”-  consider aceasta fraza principalul catalizator a dezvoltarii mele de-alungul timpului.  Aceasta regula imi oferea o libertate de a gandi si a face multe lucruri deosebite care nu ar fi fost posibile traind intr-o casa cu prea multe reguli pe care ar fi trebuit sa le inteleg, dar in acelasi timp imi oferea sansa sa cunosc legea si sa gasesc metode de a ocoli.

Regula numarul doi era: “Eu nu pedepsesc ceea ce este facut din greseala… dar nu garantez acelasi lucru despre mama voastra.” Mama nu ciomagea la noi, dar gasea ceea ce ne placea mai mult si ni-l lua. Intotdeauna am apreciat lipsa de violenta tata-copii si corectitudinea judecatii sale. Din cauza aceasta si respectam prima regula.

Regula numarul trei: ” Respecta ca sa fii respectat, daca nu merge -> calca-l in picioare.” simplu, corect si eficient

Citatul lui preferat care rareori il putea respecta si de aceea a avut grija sa ma bata la cap des cu el este urmatorul:

Coşbuc:
“Din zei de-am fi coborâtori,
C-o moarte toţi suntem datori.
Totuna e dac-ai murit
Flăcău sau moş îngârbovit,
Dar nu-i totuna leu să mori
Sau câine-nlănţuit!”

Nu am de gand sa il explic – daca nu intelegi, este mai bine sa il uitati. Pe mine ma amuza mereu determinare cu care o spune si mai ales contextul  – pentru ca rareori se potrivea.

Toti suntem oameni implicit avem defecte, tatal meu nu era o exceptie, din potriva era colectionar. Intr-un mod ciudat mereu m-am mandrit cu acest lucru – stiu ca suna ciudat, dar ganditi asa: ce placut este cand un om cu atatea defecte vrea binele altuia – mereu spunea: “Dragul meu, eu am un handicap social – vreau sa ajut pe toti si toata lumea ma ia de prost.” Nu era naiv, nici visator, daca cineva ii facea suficient rau ca sa il scoata din comoditatea sa, isi concentra acea ambitie de care vorbeam mai sus spre a-si satisface acea nevoie primordiala de a rani pe cineva. Si cum era un om cult ranirea se producea pe mai multe nivele.

Continui cu lunga lista de defecte: principala era comoditatea, alcoolul, putin misoginism, respect de sine aproape nul, impulsivitatea si o totala lipsa de instinct de conservare. Gluma lui era ceva de genu:” Ce nevoie am eu de asa ceva – la cat beau eu as zice ca ma conserv foarte bine.” . Mai facea glume muncitoresti – acele glume la care cineva are de suferit si restul rad – preferata lui era sa stranga pe cineva de “oua” si sa zica: ” Daca reusesti sa fluieri iti dau drumul.” – sadic om si ma tem sa fie ereditara problema. Dar ce ma deranja cel mai tare era faptul ca se repeta, des cand ea beat – din cauza lui detest repetarea unei fraze mai mult de 2-3 ori.

Calitati avea destule ca sa ma impresioneze si sa ma amuze contrastul. Pe langa acel nivel de cultura destul de ridicat, mai stia o multime de bancuri – reusind odata sa spuna atatea cat sa incapa in cele 12 ore a unei pene de curent de pe vremea lui Ceasca, ore care ar fi trebuit sa le dormim . Era corect, sincer si direct- nu simtea nevoia sa minta, sa ocoleasca subiectul (Banc cu morala – ” mama, mama!!! Ma jucam cu Strula si a aruncat cu o piatra fix in oua. Vai Bula dar nu fii asa direct, spune mai pe ocolite. Bine, ma jucam cu Strula si a aruncat cu o piatra si am ocolit casa de doua ori ca sa scap de ea, dar apoi tot m-a lovit in oua.”).   Mai era si un bun fotograf, avea un intreg arsenal de aparate foto si blitzuri cu care facea ciubucuri mari la diverse  nunti si botezuri. Ii placeau lucrurile de calitate si frumoase astfel mereu prefera sa luam ceva bun si sa induram consecintele, decat sa luam “prostii” facute pe vapor in timp de furtuna. Cu el vorbeam mereu “per tu”, de aceea si comunicam eficient si ii puteam spune mai orice.

O alta apreciata calitate era iubirea lui pentru noi copii lui, desi nu stia sa o exprime decat prin gesturi ciudate gen:” Las ca nu te pedepseste mama, ca ii zic ca eu am spart bibeloul”, cate un sireag de lacrimi la boutura – ca na, in viziunea lui barbatii nu trebuie  sa planga, dar atunci avea o scuza ). Ciudat este ca tatal meu era incapabil sa faca un compliment – niciodata nu am inteles de ce, asa era, se bucura -premia meritul, dar pauza la partea verbala.

Amintiri.

Dupa cum probabil v-ati dat seama el nu era un tata normal, prin  ceea ce facea si ceea gandea si-a dobandit titlul de unic. Un astfel de om nu poate fi duplicat sau imitat, era prea ciudat.

Cand era copil s-a gandit ca daca se arunca de pe casa cu umbrela deschisa va plana un pic, s-a inselat, mai tarziu s-a gandit ca unchiul meu ar trebui sa invete sa inoate – asa ca l-a coborat in fantana cu galeata – dar unchiu incapatanat nu a vrut sa invete (nici acum nu stie). Cand bunica -Dumnezeu sa o ierte -  facea gogosi si unchiu le fura, el s-a gandit ca daca ii pune furculita incinsa din ulei pe piciorul gol il va invata minte, s-a inselat si aici. Si de fiecare data cand facea cate o boacana el si bunicul -Dumnezeu sa il ierte-  faceau cate un maraton de rezistenta in jurul mesei din hol, la care bunicul fumator mereu pierdea.  Cand a crescut, teribilist fiind si-a luat motor si a incercat teoria conform careia daca calci pe o coaja de pepene prizi mai multa viteza – teorie puternic infirmata de tijele metalice din mana lui stanga. El a colindat mai multe tari pentru ca avea pile la partid, din pacate pe mama o uita mereu acasa – copchii atomici si vremuri comuniste. La 6ani  venind de la bunica ma ataca o imitatie de caine – pekinez – tatal pilit il ia de coada, il ridica la nivelul nasul, se clatina impreuna un pic apoi il catapulteaza peste gard -  i liked that verry much. Cand eram la plimbare intr-o noapte de vara alergam cu sora mea si m-am ranit intr-un gard inalt pana la genunchi facut din sarma inghimpata – el a rezolvat si problema asta lasand amplasamentul fara gard. Intr-o iarna cand ma dadeam pe ghetus cu un prieten am fost deranjati de un copil mai mare care isi declarase locatia ca fiind a lui, desi era in spatele blocului nostru. Cand a venit tata sa ma aduca in casa l-a apropiat de mai multe ori si consecutiv de gheata pana nu i-a mai placut .

Tatal meu nu era perfect, nici nu incerca sa fie, avea mult mai multe si mai grave defecte decat calitatile sale, dar mie imi placea pentru ca mi-a oferit modelul unui om imperfect de la care am putut sa iau ce este bun si eficient si sa corectez restul si pentru asta zic sincer si tare : Te iubesc afurisit mic ce esti si o sa imi fie dor de tine. Nu imi fac sperante sa il depasesc vreodata in punctele lui forte, dar voi face tot posibilul sa fie mandru de mine.

In cuvintele lui Stephen King ” I won’t forget the face of my father.”

My father is dead, but his teachings will live on through me and those who will listen.

Permalink 4 comentarii