Cand era sa mor…the sequel
Pornind de la blogul unui bun prieten, m-am decis sa pun si eu pe hartie virtuala lista mea de intamplari adevarate.
Incepem usor cu sirul de “vai ce era sa ma innec”: prima oara eram la bazin si invatam sa plutesc, cand deoadata ma apuca idea strasnica de a sari in cap. Zis si facut copil idiot cu colac care se scoate pe la picioare sare si ajunge la fundul bazinului si privea colacul ce plutea mult deasupra lui. Sister to the rescue… ma scoate, ma injura, plange si ii trece. A doua oara eram la bazinul unui hotel doi ani dupa si mergeam si eu pe acolo pentru ca tot nu stiam sa innot si din tot bazinul am reusit sa descopar gaura de scurgere, dupa ce am investigat involuntar faptul ca nu avea gratii si am aflat the hard way ca orice slabanog se poate scurge pe acolo m-a pescuit o tanti corpolenta care si ea isi exprimase indoiala destre situatia mea intelectuala. Why do people do that?
Oh am uitat despre faza cu gradinita. Prima mea experienta in care am aflat despre bunatatea oamenilor straini. Venind de la gradinita cu Roxana, vecina de bloc, primesc o caramida de BCA in cap, cad in genunchi si imi pierd rasuflarea. Doua lucruri imi treceau prin minte: de ce nu stiu sa respir, ar fi trebuit sa invat pana acum cum se face asta si doi nu am facut nimanui nici un rau, de ce sunt pedepsit. Ah minte de copil, fun times. Ulterior intrebat de mama total revoltata de ce a facut asta, tipu raspunse ca: “Asa ii venise sa faca”. Cum poti raspunde rational la asa ceva?
Apogeul traumelor fizico-psihice a fost cand aveam 12 sau 13 ani cand eram sa mor de ziua mea. Fusei la medic pensionat pentru ca aveam febra si mi se umflase intr-o parte gatul. Se trage un diagnostic orion parca si se trimite acasa cu tratament. Urmeaza distractie mare: ziua eram activ nici o problema, dar serile erau livin la vida loca – convulsii, gheizer de voma, ameteli si cosmaruri care sfidau orice limita. De ziua mea pe la patru dimineata se gandi mama sa deranjeze pe mama prietenului meu Vlad sa ceara o parere despre orionul meu mai deosebit. Doamna nu este de acord cu diagnosticul doctorului si recomanda o vizita urgenta la spital si acolo incepe partea mea preferata. Sunt intampinat de un doctor sobru si o asistenta, mi se pun intrebari simple si mi se cere voie sa scoata un dinte din fata care se legana mai putin elegant. Dupa scurta si interventie ma roaga sa ma intind sa mai face CEVA (hmm nr. 1), ma supun si observ cum asistenta ma leaga la picioare si la maine (hmm nr. 2), dupa care ma apuca de cap si il tine cu putere intr-o poarte si vad ceva stralucitor in mana doctorului: un bistriu just for lil old me(last hmm) and let the screams begin! Dupa 10 minute de solo simfonic indrazneste sa isi bage capul mama in camera, iar doctorul o trimite in origini, inca 10 min mai tarziu, dupa ce m-a scobit bine si si-a facut datoria mi-a fost ingaduit sa ma duc intr-un salon sa ma odihnesc. Aveam in abces din cate am inteles si infectia vroia sa isi croiasca cale spre locuri mai importante. Nu il condamn pe al doilea doctor, doar pe primul. Frumos cadou de ziua mea.
Pe locul doi se afla un accident in urma caruia mi-am pierdut splina (“un accesoriu” asa s-a exprimat un medic) si era sa imi pierd si un rinichi. Cad de la doar 3 metri, dau fata de niste trepte si imi sparg splina cu sculele pe care le aveam intr-o geanta in fata. Constient tot timpul pana la inceputul operatie va pot relata urmatoarele: eram la orizontala intr-o balta de sange care imi iesea pe gura si nas intr-un ritm terifiant(nu stiam cat de repede se pot forma cheaguri pana atunci) si faza cea mai tampita la momentul respectiv este ca vine un politist inainte sa ajunga ambulanta si pune cea mai importanta intrebare care se putea pune la momentul respectiv:”Auzi ai bout ceva azi?”. Din pacate nu am avut destula putere sa ii strig ca NU intr-un anumit mod incat sa ajunga din sangele meu la sa poata lua o mostra pentru analize. Am fost insotit de panica generala de la colegi, public si cadrul medical. Ajuns la urgente am inceput sa ma linistesc atat de mult incat mintea mi-a permis sa faca cateva glume interioare, cea mai stralucita fiind in momentul dureros in care doctorul imi instalase o sonda urinara, forul interior spuse in unison :” Doctore deja am ajuns la stadiul acesta de intimitate, nici macar nu m-ati scos in oras.” Mentionez ca am fost pe mana unor doctori buni care au reusit sa ma bage in statisca celor 30% care au spravietuit in cazuri asemanatoare. Post operatoriu nu indrazneam sa adorm nesupravegheat pentru ca imi pierdusem increderea in corpul meu si capacitatea lui de supravietui de unul singur. Asa ca noptile priveam tavanul si extrapolam orice varianta de consecinte ce ar putea urma unui asemenea eveniment, solutii la viitoare probleme legate de actualul handicap pentru ca un lucru era sigur: in halul in care ajunsesem nu mai puteam fi ce-am fost. Descrierea mea era urmatoarea: cusut ca un sac de la cosul pieptului la buric ,3 pungi de drenaj, o sonda urinara in p**a mea de treaba, un tub pe gat, o alta cusatura de la frunte la nas, eterna perfuzie in vena si cativa litri de sange inlocuiti. Pentru un om care tine mult la echilibrul sau interior un lucru era clar: volumul de munca necesar pentru a obtine macar 70% din randamentul precedent era greu de perceput. Mult timp dupa externare imi priveam mainile si imi spuneam:”This can’t be me.”, abia dupa opt luni imi putea misca corpul fluent, natural, fara a constientiza fiecare miscare, fara a ma lovi de diferite lucruri. Incet, dar sigur, armonia dintre cele doua centre se facea simtita, dar nici pana in ziua de azi nu este ideala cum era, I still need something I had then. Au iesit si multe lucruri bune din drama asta: am aflat ca oamenii cu care m-am inconjurat chiar tin la mine pentru cine sunt, mi-am pierdut o mare parte din rabdare si am eliminat majoritatea bagajului inutil din viata mea si mi-am schimbat cateva prioritati si am luat cateva decizii importante.
Inca ceva minor si inchei: ce se intampla cand bagi un motor de 9volti in priza de 220V? Orbesti temporar de la mica explozie si ti se innegresc degetele cu care tineai cablurile in priza.
