Ruine
Cazul detaliat mai jos este o realitate des intalnita la oameni.
Candva demult era o fata cu ochii verzi, par blond, cu un zambet superb si culmea chiar inteligenta. Ii placea sa gandeasca pozitiv, ajuta pe multi astfel facandu-si astfel multi prieteni, dar si dusmani invidiosi. Avea toate atributele necesare pentru a primi titlul de printesa, inclusiv o mama regina imperativa, un rege a carui putere era de temut si unde mai adaugi ca a noastra printesa traia la cel din apartament dintr-un bloc cu patru etaje.
Am spus “candva demult” pentru ca in acea perioada inocenta inca mai era ceva de pretuit, nu cum in zilele noastre ajunge la rangul de rusine. Pacat ca la fete aceasta inocenta deseori este insotita de naivitate, vulnerabilitate puternic exploatata de “cock thinkers”.
Suferinta mea este urmatoarea: inconjurata de prieteni, bunici, parinti iubitori si o sora; cum se poate ca fiinta mai sus mentionata pritesa sa decada atat de mult incat sa nu mai semene aproape deloc cu cea de odinioara. Cea mai buna asociere pe care o pot face este cu o cetate si ruinele ei – candva ceva frumos si glorios, acum doar o amintire.
De ce unii oameni rezista cu sufletul si caracterul intact de-alungul timpului si altii sufera transformari hidoase. Inteleg ca evoluam intelectual, spiritual si psihologic, dar stiam ca aceasta se bazeaza pe 30% parinti, 30% mediul soial, 25% taria caracterului si 15% traumele vietii (statistica subiectiva si mai ales relativa). De ce la unii nu exista o fundatie/ baza/ radacina puternica, zdravana care sa reziste schimbarii continue si altii sunt la fel de schimbatori ca mormolocii? – urata asociecere stiu, dar merita jignirea.
This really bothers me – ramasite de oameni.
