SKITTLES in Romania

iulie 3, 2009 at 5:32 pm (Uncategorized)

skittles_0

Nu am facut reclama la nici un produs pana acum pentru ca nici unul nu merita efortul unei pareri exprimate subiectiv. Totul s-a schimbat cand am dat cu ochii de vitrina unui chiosc amarat la un colt de strada. Dupa ce mi-am masat orbitele din cauza impactului fizic si psihologic am zis :” Hai sa incerc, poate este vreo imitatie!”. Dat bani/lei, primit produs, inserat continut si imediat m-au napadit amitirile, bucuria si pacea adusa de acest ansamblu de chimicale.

Mi-am continuat drumul spre intalnirea cu o veche amica, dar nu ianinte de a memora locatia la care urma sa ma intorc pentru cumpara MORE,  MORE, moooore (NU tigarile). And I did buy more, like 5 boxes and now I’m a happy junkie.

Repet – parere subiectiva – nu comentati negativ asupra lor aici – I’ll ban your ass :) )

Permalink 1 comentariu

Pe acoperis…

iunie 20, 2009 at 8:48 pm (Comp, caracter, frumusete, pauza de la viata, stele, vacanta)

hubble-large-small-stars-harmonious_2

Este sambata seara, ora 23:06, vremea este ideala pentru a iesi pe acoperis sub cerul instelat lipsit de nori. In fundal este un amestec de muzica chill-out din Buddha bar amestecat cu un latrat de caine ragusit, exces de zel probabil.

Am iesit cu Feebe pentru a ma bucura de cele doua elemente preferate, dar contradictorii: natura cu frumusetea si haosul ei ascuns in toate si tehnologia care desi tinde spre o complexitate asemanatoare cu rivala ei, o simt mai aproape.

Consider ca nu am mai iesit demult, ca nu am mai facut demult ceva tipic “Marian”, nu am criza de identitate, dar imi este dor de mine. Loc de munca cu program fix si inca unul cu program de pompieri, sesiune si alte responsabilitati pentru familie imi lasa doar cateva ore pentru recreere. Nu am zis :” What about me?”, m-am distrat mereu, cu orice ocazie am prins, plus lista cu tampenii de facut inainte de a vedea ce este “dupa colt” este parcursa aproape in intregime – dar nu este finala, se mai pot adauga anexe.  Amintesc de ea pentru ca, prin ceea ce fac acum, bifez inca o dorinta.

Planuri inca nu am pentru ca este o perioada instabila momentan atat economic cat si in alte domenii. Dupa ce elimin aceste complicatii am sa fac ceva stupid si iresponsabil, doar ca sa ma simt mai bine. Poate intru in pulitica ca vad ca acolo aceste doua caracteristici se imbina perfect. Anyway – morala – be mature but for fuck’s sake have some fun from time to time.

Permalink 2 Comentarii

True love (subjective view)

mai 26, 2009 at 7:39 pm (Adevar, Love, sinfest)

Multe s-au spus si mai multe interpretari s-au facut, cel mai apropiat este juramantul spus la casatorie si locul do,i din punctul meu de vedere, este urmatoare interpretare de la Sinfest scris si desenat de Tatsuya Ishida.

2005-12-01

Consider ca nu mai este necesar sa zic altceva decat un : “DA!!” clar si tare -pentru ca merita din toata inima.

Permalink 6 Comentarii

Ruine

aprilie 8, 2009 at 9:58 pm (Adevar, caracter, frumusete, relatii, social)

1725280-castle-ruins-0

Cazul detaliat mai jos este o realitate des intalnita la oameni.
Candva demult era o fata cu ochii verzi, par blond, cu un zambet superb si culmea chiar inteligenta. Ii placea sa gandeasca pozitiv, ajuta pe multi astfel facandu-si astfel multi prieteni, dar si dusmani invidiosi. Avea toate atributele necesare pentru a primi titlul de printesa, inclusiv o mama regina imperativa, un rege a carui putere era de temut si unde mai adaugi ca a noastra printesa traia la cel din apartament  dintr-un bloc cu patru etaje.
Am spus “candva demult” pentru ca in acea perioada inocenta inca mai era ceva de pretuit, nu cum in zilele noastre ajunge la rangul de rusine. Pacat ca la fete aceasta inocenta deseori este insotita de naivitate, vulnerabilitate puternic exploatata de “cock thinkers”.
Suferinta mea este urmatoarea: inconjurata de prieteni, bunici, parinti iubitori si o sora; cum se poate ca fiinta mai sus mentionata pritesa  sa decada atat de mult incat sa nu mai semene aproape deloc cu cea de odinioara. Cea mai buna asociere pe care o pot face este cu o cetate si ruinele ei – candva ceva frumos si glorios, acum doar o amintire.
De ce unii oameni rezista cu sufletul si caracterul intact de-alungul timpului si altii sufera transformari hidoase. Inteleg ca evoluam  intelectual, spiritual si psihologic, dar stiam ca aceasta se bazeaza pe 30% parinti, 30% mediul soial, 25% taria caracterului si 15% traumele vietii (statistica subiectiva si mai ales relativa).  De ce la unii nu exista o fundatie/ baza/ radacina puternica, zdravana care sa reziste schimbarii continue si altii sunt la fel de schimbatori ca mormolocii? – urata asociecere stiu, dar merita jignirea.

This really bothers me – ramasite de oameni.

Permalink 3 Comentarii

Need a smile?

martie 25, 2009 at 12:36 am (Adevar, caracter, disturbed facts, intelepciune colectiva, minte bolnava, umor)

Situatia se prezenta astfel: de doua zile luam antibiotice (amoxicilina) ca sa imi scada imflamatia de la masea pentru ca nu vroiam sa se repete o scena din copilarie, cand era sa mor din cauza unei infectii la masea.

Ieri seara in drum spre munca mancam o rosie, imi era dor de gustul lor, can ma trezesc cu miscari deosebite la respectiva masea cu probleme, incepuse sa se miste in directii necorespunzatoare naturii umane si ma sacaia rau de tot asta, nu era durere, dar ideea ca ceva era in corpul meu ce nu se comporta cum vroiam eu mi se parea inadmisibil – hmm ma gandesc ce ciudat ar trebui sa reactionez la erectii spontane :| .

Azi, observ ca isi avansase libertatea, probabil vroia sa iasa sa isi vada vecinii din celalalt cartier si mi-am zis ca trebuie sa fac ceva- ceva este un cuvant oribil atunci cand nu ai resurse. In cazul meu, nu am luat salariu inca, mama era la tara si toti banii din casa erau 50 mii ROL, resursele mele nu erau ca alalta ieri imi luasem router wireless  sa pot profita de  laptopul in patul din diferite camere.  Si cum baietii sunt de obicei impulsivi si se ranesc usor cand iau decizii pripite in momente de criza – la mine doar in cazul in care numai eu pot cadea victima prostiei mele- mi-am analizat situatia si mi-am pregatit instrumentele: apa de gura cu un puternic coagulant (it shall be a bloody quest – mi-am zis), un algolmin(macar pt efectul placebo), sfoara (old school american), spitz (metoda incercata de alt nebun), apoi m-am pus pe facut cateva flotari ca sa imi starnesc sangele (sa curga mult). Imi hranesc pisica preventiv, il anunt pe Cezar ca daca nu apar pe mess intr-o ora sa vina sa imi sparga usa (iti dai seama daca ramaneam fara net) si m-am dus la baie – incep cu ata – leg, trag, tip (in interior desigur – men don’t cry :) ), nimic, afuristu se tine bine, stia ce il astepta afara. Iau spitul in mana si il privesc – ponderez asupra lipsei de igiena si daca am umblat cu el prin preajma wc-ului, imi aduc aminte de studiul conform caruia s-a aflat ca gura omului este relativ spurcata atat verbal cat si biologic si ma impac cu idea aceasta. Incep sa imi indes respectivul intrument in cavitate in speranta succesului – trei lacrimi mai tarziu reusesc sa ii adauc maselei inca un grad de libertate – acum afurisita se tinea doar intr-un colt si invatase sa faca piruete. Ma opresc, realizez cat de ridicola este situatia, adopt pozitia gandirii si privesc pisica care nu intelegea ce se intampla, ador chipul ei confuz, este singura prostuta care o mai tolerez si imi place. Imi aduc aminte de zilele cand pocneam peretii de suparare si teoria realocarii durerii aduce un rezultat pozitiv – intradevar este greu sa manevrezi un spitz dupa ce ai pocnit un perete, dar capeti destula determinare ca iti faci un bine ranindu-te. Scot clandestinul si bag multa apa de gura sa fac finisare frumoasa apoi privesc capodopera – yes i’m an idiot – imi zic cu mandrie, dar sunt un idiot care si-a rezolvat problema.

Acum stau si astept infectia sa vad daca ma viziteaza, ma intreb cum o voi rezolva. Toate la timplul lor.

Sper ca zambesti.

Permalink 5 Comentarii

Most beautiful…

martie 9, 2009 at 8:05 pm (caracter, droguri, frumusete, intelepciune colectiva, social, umor)

nat

Aseara ma iesit si eu in oras la un restaurant ca sa sarbatoresc, nu opt martie, ci luna plina. Cum singur nu pot dezvolta discutii fara sa ma indoiesc de sanatatea mea mintala, am invitat un prieten pe nume George. Destinatia fusese aleasa prin telefonic si punctualitatea a fost respectata in still englezesc.
Urcam la fumatori pentru ca, aparent, la respectabila varsta de de 24 (fiecare) nu suntem capabil sa distingem simboluri pentru fumatori si non fumatori. Ne-am amuzat teribil pe faza aceasta si implicatiile sale in viata de zi cu zi, mai ales pentru ca el da de carnet, dupa care am comandat mancare si o carafa de vin alb. Acum realizez cat de important este acel recipient, mai ales la restaurant -> never again without one. Am
discutat multe si marunte, am stabilit planuri si reguli si ne-am vazut fiecare de drum.
Acum trecem la idea din titlu: ajuns acasa pornesc bijuteria si imi intreb ghilda: ” What’s your sunjective definition of the most beatiful thing?”. Ma bucur ca terminologia folosita nu i-a speriat si fiecare a descris ce cred ei ca este cel mai frumos lucru intalnit, entuziasmat de raspunsurile primite am intrebat si alti oameni.  Le voi enumera acum si va rog sa nu judecati acesti oameni pentru ca expresia : ” Beauty is in the eye of the beholder.” nu a fost facuta degeaba.
Karen:” It’s when you put a seeed in the ground and it grows into something i love” – note: she is a pot smoker.

Abu: “the girl on my couch with her angry rabit”. He is a lesser pot smoker

Nema: ” Nature and natural girls” – he hates additives, especially in girls

Eul tehno -freek: ” First Her smile and second when people get along and have fun”

Boom: ” momentan frumos e second life cand umblu cu o pancarda de free hugs si unii te injura, etc si eu le cant up your butt with a coconut” -

George:” O floare – frumoasa prin simplitatea si puritatea ei”

Hady:” SANI!!!”-> mi-a adus aminte de tipa care mi-a schimbat standardul frumustetii in acest domeniu si tind sa fiu de acord cu el. NU MA JUDECATI -am si eu un penis si el ma are pe mine

Irina :” Cand eram mica o fata mi-a oferit o floare si m-a intrebat daca vreau sa fiu prietena ei.”

metal: “Corina”.

De intrebat as mai fi putut intreba multe, dar las la indemana fiecaruisa isi exprime parerea in zona comments

Permalink 1 comentariu

Father died

ianuarie 18, 2009 at 12:03 pm (caracter, istoric, minte bolnava, moarte, relatii)

Acesta este un omagiu pentru tatal meu, o persoana foarte draga mie din foarte multe puncte de vedere.

Am sa vi-l descriu asa cum il stiam si ce impact a avut asupra mea viata si invataturile lui. Fac asta pentru ca si-a dorit mereu sa umble la calculator, pe internet si am sa ii indeplinesc aceasta dorinta.

Acesta este  tatal meu:

Fizic nu era cine stie ce: mic, cu burta de la berea pe care o producea si consuma, brunet cu ochi verzi si un zambet ce starnea mereu rasul, masa musculara avea pe acolo, dar era bine ascunsa. Gust vestimentar nu prea avea pentru ca la el hainele avea doar rol practic. Avea destule cicatrici de la un trecut interesant despre care ii placea mereu sa vorbeasca.

Psihologic era un personaj paradoxal pentru ca desi avea o imensa cultura si un numar mare de invataturi – nu le folosea din pura comoditata. Un defect ce domina peste orice alt defect sau calitate. Pe locul doi era ambitia – deja vedeti paradoxul – ca sa il intelegi mai usor ganditi asa: orice il scoatea din prima il facea un om foarte determinat.

Invataturile lui:

Regula numarul unu in casa era: ” Fa ce vrei, cand, vrei, cum vrei, cu cine vrei, de cate ori vrei, unde vrei – numai sa NU incalci legea.”-  consider aceasta fraza principalul catalizator a dezvoltarii mele de-alungul timpului.  Aceasta regula imi oferea o libertate de a gandi si a face multe lucruri deosebite care nu ar fi fost posibile traind intr-o casa cu prea multe reguli pe care ar fi trebuit sa le inteleg, memorez si sa le respect.

Regula numarul doi era: “Eu nu pedepsesc ceea ce este facut din greseala… dar nu garantez acelasi lucru despre mama voasta.” Mama nu ciomagea la noi, dar gasea ceea ce ne placea mai mult si ni-l lua. Intotdeauna am apreciat lipsa de violenta tata-copii si corectitudinea judecatii sale. Din cauza aceasta si respectam prima regula.

Regula numarul trei: ” Respecta ca sa fii respectat, daca nu merge -> calca-l in picioare.” simplu, corect si eficient :)

Citatul lui preferat care rareori il putea respecta si de aceea a avut grija sa ma bata la cap des cu el este urmatorul:

Coşbuc:
“Din zei de-am fi coborâtori,
C-o moarte toţi suntem datori.
Totuna e dac-ai murit
Flăcău sau moş îngârbovit,
Dar nu-i totuna leu să mori
Sau câine-nlănţuit!”

Nu am de gand sa il explic – daca nu intelegi, este mai bine sa il uitati. Pe mine ma amuza mereu determinare cu care o spune si mai ales conteztul  – pentru ca rareori se potrivea.

Toti suntem oameni implicit avem defecte, tatal meu nu era o exceptie, din potriva era colectionar. Intr-un mod ciudat mereu m-am mandrit cu acest lucru – stiu ca suna ciudat, dar ganditi asa: ce placut este cand un om cu atatea defecte vrea binele altuia – mereu spunea: “Dragul meu, eu am un handicap social – vreau sa ajut pe toti si toata lumea ma ia de prost.” Nu era naiv, nici visator, daca cineva ii facea suficient rau ca sa il scoata din comoditatea sa, isi concentra acea ambitie de care vorbeam mai sus spre a-si satisface acea nevoie primordiala de a rani pe cineva. Si cum era un om cult ranirea se producea pe mai multe nivele. Aceasta este o latura a tatalui pe care mereu am apreciat-o subtilitatea in context special.

Continui cu lunga lista de defecte: principala era comoditatea, alcoolul, putin misoginism, respect de sine aproape nul, impulsivitatea si o totala lipsa de instinct de conservare. Gluma lui era ceva de genu:” Ce nevoie am eu de asa ceva – la cat beau eu as zice ca ma conserv foarte bine.” . Mai facea glume muncitoresti – acele glume la care cineva are de suferit si restul rad – preferata lui era sa stranga pe cineva de “oua” si sa zica: ” Daca reusesti sa fluieri iti dau drumul.” – sadic om si ma tem sa fie ereditara problema. Dar ce ma deranja cel mai tare era faptul ca se repeta, des cand ea beat – din cauza lui detest repetarea unei fraza mai mult de 2-3 ori.

Calitati avea destule ca sa ma impresioneze si sa ma amuze. Pe langa acel nivel de cultura destul de ridicat, mai stia o multime de bancuri – reusind odata sa spuna atatea cat sa incapa in 12 ore care ar fi trebuit sa le dormim :) . Era corect, sincer si direct- nu simtea nevoia sa minta, sa ocoleasca subiectul (Banc cu morala – ” mama, mama!!! Ma jucam cu Strula si a aruncat cu o piatra fix in oua. Vai Bula dar nu fii asa direct, spune mai pe ocolite. Bine, ma jucam cu Strula si a aruncat cu o piatra si am ocolit casa de doua ori ca sa scap de ea, dar apoi m-a lovit in oua.”).   Mai era si un bun fotograf, avea un intreg arsenal de aparate foto si blitzuri cu care facea ciubucuri mari la diverse  nunti. Ii placeau lucrurile de calitate si mereu prefera sa luam ceva bun si sa induram consecintele, decat sa luam “prostii” facute pe vapor in timp de furtuna. Cu el vorbeam mereu “per tu”, de aceea si comunicam eficient

O alta apreciata calitate era iubirea lui pentru noi copii lui, desi nu stia sa o exprime decat prin gesturi ciudate gen:” Las ca nu te pedepseste mama, ca ii zic ca eu am spart bibeloul”, cate un sireag de lacrimi la boutura – ca na, in viziunea lui barbatii nu trebuie  sa planga, dar atunci avea o scuza :) ). Ciudat este ca tatal meu era incapabil sa faca un compliment – niciodata nu am inteles de ce, asa era, se bucura -premia meritul, dar pauza la partea verbala.

Amintiri.

Dupa cum probabil v-ati dat seama el nu era un tata normal, prin  ceea ce facea si ceea gandea si-a dobandit titlul de unic. Un astfel de om nu poate fi duplicat sau imitat, era prea ciudat.

Cand era copil s-a gandit ca daca se arunca de pe casa cu umbrela deschisa va plana un pic, s-a inselat, mai tarziu s-a gandit ca unchiul meu ar trebui sa invete sa inoate – asa ca l-a coborat in fantana cu galeata – dar unchiu incapatanat nu a vrut sa invete (nici acum nu stie). Cand bunica -Dumnezeu sa o ierte -  facea gogosi si unchiu le fura, el s-a gandit ca daca ii pune furculita incinsa din ulei pe piciorul gol il va invata minte, s-a inselat si aici. Si de fiecare data cand facea cate o boacana el si bunicul -Dumnezeu sa il ierte-  faceau cate un maraton de rezistenta in jurul mesei din hol, la care bunicul fumator mereu pierdea.  Cand a crescut, teribilist fiind si-a luat motor si a incercat teoria conform careia daca calci pe o coaja de pepene prizi mai multa viteza – teorie puternic infirmata de tijele metalice din mana lui stanga. El a colindat mai multe tari pentru ca avea pile la partid, din pacate pe mama o uita mereu acasa :| – copchii atomici. La 6ani  venind de la bunica ma ataca o imitatie de caine – pekinez – tatal pilit il ia de coada, il ridica la nivelul nasul, se clatina impreuna un pic apoi il catapulteaza peste gard -  i liked that verry much.

Tatal meu nu era perfect, nici nu incerca sa fie, avea mult mai multe si mai grave defecte decat calitatile sale, dar mie imi placea pentru ca mi-a oferit modelul unui om imperfect de la care am putut sa iau ce este bun si eficient si sa corectez restul si pentru asta zic sincer si tare : Te iubesc afurisit mic ce esti si o sa imi fie dor de tine.

My father is dead, but his teachings will live on through me and those who will listen.

Permalink 4 Comentarii

Criza economica pe mare

decembrie 7, 2008 at 7:09 pm (disturbed facts, minte bolnava, submarine, umor)

My mind is a scary but fun place to be. Ma surprind deseori de cat sadism sunt capabil si totusi si cat de usor si bine ma autodispun creand scenarii amuzante din situatii mai putin placute.

Un exemplu perfect ar fi ultima tampenie trecuta prin mintea bolnava facuta in aproximativ doua minute cat imi ia sa ma tarai somnoros de la dormitor spre baie pentru a fi Enlightened. Imi cer scuze anticipat pentru my bad spelling  -de care nu imi pasa atat timp cat intelegi gluma si lipsa unei idei moralizatoare. Luati aminte ca aceasta scurta poveste a fost facuta in baie – cautati mereu analogii pentru surplus de amuzament si/sau scarbosenie. Here we go:

- Sir torpedo heading strait straight for us.
- Hard right, first officer.
- Sir it doesn’t work.
- I assume hard left doesn’t work too, so thats my que to say floood balast tanks.
- Sir that doesnt work-hatches wont open.
- Fire counter measures.
- Not working again, sir.
- Do something!!
First mate starts singing:” Ooo baby I love your way/ everyday now…”
- What are you doing?
- Sir, singing, sir.
- At least pray, that ussually helps.
- Only in comedy’s sir, we are in an action movie.
- Damn it – someone quick make a joke- at least fart hard – farting in an submarine usually is funny.
- Sir…
- What no fart power either-this is insane-how can you call yourselves men if you don’t fart – especially in an iminent death scenario. I’ll make the cook make beans everyday from now on – cheap and effective.
- No sir, please don’t. But I do have an update on the situation.
- Do amaze me.
- The torpedo sir, it stoped, I think it run out of juice/power.
- Ok I’m amazed. What country has submarines that fires expired torpedoes. Being in the Black Sea I asume that the sub is one of two: first it may be the bilionaires Gigis sub – The Imperial Falus or the rumored unkown sub – “Man-ca-tas” – last pirate sub in this area – maybe its an japonees manufactered model – I mean having a three word name.
- Sir the repairs are done – do we atack or retreat?
- Retreat – this is the last time that I buy submarines from the Black sea market. This financial crysis hit everyone hard.
- Ba boule de cate ori ti-am zis sa nu mai iti incarci leptopul la torpila noastra, acum am fi avut destule fiare vechi sa ne ajunga un an de zile.
- Da credeam ca aveam doua, luasesi la oferta lu ala de la talciocul de langa mare.
- Vita mare mai esti ma, nu mai iti aduci aminte la ce inmormantare ai fost lunea trecuta.
- La soacrata care statea la casa aia din delta.
- Bravo Dudix,  acum du-te si adu torpila inapoi.”

Permalink 5 Comentarii

Mes ami

noiembrie 15, 2008 at 4:43 pm (intelepciune colectiva, social, umor) (, , )

INTRO: venind de la munca ieri seara am constientizat ca am ramas pe afara  – mama plecase la tara si eu imi uitasem cheile la o firma unde instalasem internet dimineata si acum era inchis.
Cuprins: Singura problema din punctul meu de vedere era ca nu imi hranisem pitbulul moldovenesc de la 11:59 AM, care oricum nu este grasa si orice masa conta. Am gandit pozitiv si mi-am zis ca va face ceea ce face toata ziua in general – adica sa doarma pe subwooferul meu ALtec lansing ca sa conserve energie. De la acest gand am realizat ca eu nu am boxe asa de mari pe afara implicit nu am unde sa dorm in respectiva seara- deci o problema a carei solutie era de obicei Hady sau Andreea si cum cuc mic este la Bucuresti am sunat my dear neighbour si am cerut audienta prelungita. Fata bine crescuta de parinti care ma stiu de mic si ma inteleg foarte bine a acceptat fara ezitare, daaaar cu simpla conditie sa ies cu ea intr-un club/bar/pub/aproape bodega/combinat(dpv al fumului).
Ajuns acolo am dat de prietenul ei George, Carmen cu al ei consort gamer si un tip Claudiu care este nfd (nefutut de mult) – nu stiu de ce se lauda cu asta la o masa de doua cupluri si un TIP/YO poate va dati voi seama. Prima intrebare vine de la Carmen – “Cum se poate de ai iesit TU in lume?” – “Am ramas pe afara.” am replicat stiind rasetele ce vor urma si inevitabila counter-attack “Ar trebui mai des.”
Sarind peste fun talk, barfe si jocul “curve, curve” si glume despre morti si peste cele doua cesti de ciocolata calda si o bere am decis sa merem acasa cu Carmen la volan si uite asa am realizat pentru a nu stiu cata oara ca timpul nu asteapta pe nimeni si ca oamenii mici cresc si desi doar cateva lucruri se schimba pe o perioada lunga inevitabil se vor schimba toate. Pe langa asta am simtit nevoia sa subliniez cat de mult imi iubesc prietenii si viata fara ei ar fi doar munca/Lucy/invatat si somn – which is a verry SAD way to (vorba vine) live.
Incheiere: Azi dupa 26 de ore in sfarsit mi-am hranit matza si m-am jucat doua ore guild wars inainte sa plec la munca. A fost o experienta frumoasa pe care am sa o repet periodic

Permalink 2 Comentarii

Despre POZE

noiembrie 1, 2008 at 8:23 pm (caracter, intelepciune colectiva, umor) (, , , )

Cand mintea este prea mult in repaus una din multele consecinte care vor aparea este: nasterea de idei tampite, dar amuzante.  La mine se manifesta prin studierea de poze de pe huburi din fisiere de genul “My Documents” care se gasesc in “Documents and Settings” puse la share pentru a avea ratie.
Intra mama speriata in camera la mine si ma gaseste dand cu pumnul in masa si razand in hohote. ” Sa imi sara inima din piept si nu altceva. Te-am auzit strigand si nu am inteles ce ai zis asa ca am venit sa vad ce s-a intamplat. Ce ai strigat asa?”
- “Sunci mama, sunci…sunci in blugi stramti -adica sunca presata en-gros” zice al mai agitat din fire.
- “Zau ca nu ai minte, dar ce cauti prin pozele altor oameni?”
- ” Caut diamante in tarana. Din ~200 si ceva maruntis de poze gasesc doua sau trei care sa imi placa, astfel facandu-mi o idee la cam ce m-ar atrage pe mine la o fata.”
- “De 23 de ani te am si nici acum nu stiu ce am la usa, ma intorc la televizor.”

- ” Vai ce risipa de carne pe aici.” – detest cand ajung sa spun asta pentru atunci sunt martor la o poza care nu inspira nimic, nada, zero, zip, empty, ecou – nik altceva decat marfa de vanzare si la naiba mai este si la reducere. Nu tu vise marete, nu tu dorinta profunda, ci doar una lunga; un zambet fals ca o panza pentru muste cu “mertzane”, o fata tencuita cu fard si finisata rudimentar pentru a compensa cat mai mult lipsa frumusetii naturale si/sau spirituale.
Stiu ca oamenilor le scad puntele la IQ cand apare o camera foto/filmat in scena vietei -recunosc si eu sunt unul dintre ei, imi este al naibii de greu sa imi mentin compozitia psihica, dar altii sunt la o treapta distanta de clovni, jockeri sau mai rau.. EMO. Cei mai exasperanti sunt acei care cred ca fac arta cand pozeaza – cu totii ii avem si incercam sa fugim de ei pentru inca se mai considera o crima daca omori idioti.
Alt lucru care ma mai exaspereaza este aceasta fraza: “Zambiti!” – intotdeauna ecoul in mintea mea suna cam asa: “MORI!!” si uite cum rasare un zambet sincer si usor entuziasmat de speranta ca daca iti doresti ceva cu destula pasiune -> se indeplineste. NU vorbesc serios acum, moartea nu este o solutie – dar tortura indelungata si repetata intotdeauna da rezultate.
Ca sa nu ma creada lumea nebun – ma rog, peste media permisa de societate – am sa argumentez de ce imi displace asa profund aceasta expresie: – amintirile ce reies din poza are trebui sa fie cat mai aproape de realitate, nu fabricate sau regizate.

Eu ador pozele, pentru ca mintea mea are o mare problema cu memoria, tine minte doar ce am simtit in acea vreme, nu si detaliile, deci pozele aduc retrairi vivid detaliate din acele timpuri.  Mai adaug faptul ca ador pozele in care oamenii sunt fericititi si zambesc sau rad cu pofta si sunt prinsi cu gura cascata de li se vad cariile de la maseaua de minte, imi plac pur si simplu. I need to know that there are still happy people and happy moments, that the world still deserves to live and have babies.

Poza in care sa fiu si sa imi placa stiu doar doua: cronologic vorbind prima este cu Shepard la Sighisoara la Festivalul De Arte Medievale – prima mea iesire “nesupravegheat” – sublima amintire. A doua am sa si o descriu pentru ca este “artistica” – ipocrizia ma loveste din nou – era la Stuffstock, in cadru eram eu, EA in bratele mele zambind sinceri… doar marea se vedea in spatele nostru si un cer cu un exact numar de nori + ca bonus umoristic: freza mea putea fi descrisa doar ca o derivatie din podoaba capilara a titanului Medusa.
Difrent shades of beauty – asa as fi vrut sa fie titlul pana sa vad ceea ce am strigat la inceput. O analogie mai buna si usor de digerat ar fi: Beauty is in the eye of the beholder -adica frumusetea este deseori subiectiva- din puntul meu de vedere frumusetea este un raport dintre fizic si caracter, pasiune si intelepciune, nebunie si serenitate – fiecare din aceste cuvinte bifurcandu-se intr-o alta serie lunga de caracteristici puse pe categorii. Per total ceea ce se intampla in mintea mea cand intalnesc o persoana care imi starneste interesul – nu poate fi descris decat printr-un cuvant – PANDEMONIUM.

O alta insiruire de randuri cu un aparent scop foarte bine deghizat pentru ca nici eu nu il stiu inca, singurul indiciu este un zambet: al vostru, al meu al tuturor. Ce iti doresc eu dulce Romanie – mai multi utilizatori de Photoshop-> macar sa vedem ce ar fi putut fi frumos.

Permalink Scrieti un comentariu

Next page »